DESENELE ANIMATE ALE COPILĂRIEI MELE

Copii am fost și atunci când eram mici pitici, suntem și acum când suntem mari iar unii dintre noi avem copii mari ori chiar nepoței .Iar când spunem copilărie ne aduce aminte de frumoasele noastre aventuri multe din ele făcute în timpul vacanțelor .Prima amintire ce îmi vine în minte acum îmi este cea mai dragă.Ce nu aș da să se mai întoarcă măcar o dată ,să mai trăiesc acele emoții de atunci .Eu sunt născută și crescută la țară dar ,nu mi-e rușine să spun acest lucru cu toate că am fost crescută și la oraș câțiva ani(aveam 6 anișori când părinții mei au decis să se mute înapoi la țară și vreau să vă spun că atunci a fost un timp când mi-am urât părinții pentru acest lucru) mi-a fost foarte greu să mă acomodez, mie mi-ar fi plăcut să venim în vacanță la țară.Aventura a început când ne venea rândul să ne ducem cu animalele la păscut pe islaz,iar de multe ori cădea duminica și era cel mai rău pentru cel ce trebuia să se ducă în acea zi.Așa că nu am fost ocolită și era necaz mare căci nu aveam cum să mă uit la desene animate,dar cu inima strânsă trebuia să plec  fără să-mi văd îndrăgitele animații cu;Tom și Jerry,Mickey Mouse,Donald și Pluto ,Popey Marinarul și mulți alții,dar norocul meu cu Moș Fănuță  căci la ora prânzului când trebuia să mergem acasă să mâncăm ne chema la el ,să fi fost 5-6 copilași  unde ne aștepte cu mămăliguță caldă cu omletă ori ouă prăjită și nelipsitul lapte la ceaun,iar după ne uitam la ce ne plăcea nouă cel mai mult să ruleze filmul.Pe atunci nu erau DVD-uri dar acum copii pot urmări desenele animate cu ajutorul celor de la Empire Film.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

Anunțuri

Un gând despre „DESENELE ANIMATE ALE COPILĂRIEI MELE

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s